3 -6 Iunie 2012 – Oslo, Norvegia octombrie 10th, 2012

A şasea și ultima întâlnire în cadrul proiectului CA-ME a avut loc în perioada 4-6 iunie 2012 la Oslo, Norvegia, la sediul partenerului norvegian – Universitatea Populară din Oslo. Au fost  prezentate activitățile desfășurate de parteneri de la întâlnirea anterioară din București și pentru că proiectul se apropie de final, s-a făcut o evaluare totală a proiectului, s-a discutat despre  pregatirea rapoartelor finale, despre planurile viitoare ale fiecărui partener dar și de cooperare în cadrl parteneriatului.

 

No Responses

18-20 Aprilie 2012 – BUCUREŞTI, ŞTEFĂNEŞTI jud.Argeș octombrie 10th, 2012

În perioada 18-20 aprilie 2012, România a fost gazda celei de-a patra întâlniri din proiectul CAME. Întîlnirea s-a desfășurat atât în Bucureşti cât și la Ştefăneşti, în judeţul Argeş.

No Responses

4-6 octombrie 2011 – Ischia, Italia octombrie 10th, 2012

A treia întâlnire a proiectului a fost găzduită de partenerul din Italia, și a avut ca locație Biblioteca Municipală Antoniana de pe Insula Ischia. Din România a participat o delegație de 7 persoane. După cuvântul de bun venit și prezentarea participanților am fost invitați să vizităm un centru de îngrijire pentru persoane  vârstnice RSA Villa Mercede Serrara-Fontana o instituție publică finanțată atât din bugetul de stat cât și din contribuția familiilor.

 

No Responses

23-25 Martie 2011 – Lodz, Polonia octombrie 10th, 2012

A doua întâlnire din proiectul CAME a vut loc în perioada 22-25 martie 2011 la Lodz în Polonia.

Întâlnirea care a adunat 22 de participanți din 7 țări  (Germania, Norvegia, Marea Britanie Polonia, Italia Franța și România), a fost găzduită de Studium Języków Obcych „Szuster” (Școala de limbi străine „Szuster”) – partenerul polonez, care ne-a primit cu căldură și ne-a prezentat programul pentru urmatoarele zile.

 

No Responses

Întâlnirea de lansare a proiectului – 24 –26 Noiembrie 2010, Verden, Germania octombrie 10th, 2012

În cadrul primei întâlniri, care a avut loc în Verden, Germania și organizată de coordonatorul de proiect Kreisvolkshochschule Verden, partenerii s-au cunoscut şi au prezentat activităţile organizaţiilor pe care le reprezintă.

 

No Responses

Proiectul CA-ME octombrie 10th, 2012

ASOCIATIA ’EUROED’ este partener în proiectul „European Network of Education in Cultural Awarness for Ethnic Minority and Migrant Elders – CA-ME”, LLP-Ldv/PAR/2010/RO/032.

Proiectul este o continuare a recent încheiatului proiect Leonardo da Vinci – Transfer de Inovaţie, LLP-LdV/TOI/2007 /NO/165.002, care a avut parteneri din patru ţări europene (Norvegia, Marea Britanie, Franţa, Germania) și a identificat bune practici din țări în care gradul de conştientizare culturală privind persoanele vârstnice este ridicat. Proiectul a adunat şi a adaptat o mapă de instrumente (registre de lucru, cursuri, scenarii DVD) pentru profesorii/formatorii din domeniul sănătăţii şi îngrijirii. Prin noul proiect se doreşte transferul și testarea materialelor elaborate şi altor ţări (Italia, România şi Polonia), abilitarea formatorilor de a le utiliza în diferite contexte, precum și îmbunătăţirea şi unificarea materialelor de formare profesională din diferitele ţări europene.

No Responses